Paianjeni Pokok Araneae Urak Istvan

Chelicerele, prima pereche de apendice, sunt inserate în partea anterioara a regiunii cefalice, înaintea orificiului bucal. Sunt formate dintr-un articol bazal (tija) şi un articol distal (gheara). În repaus gheara se pliază intr-un şanţ apical al tijei, ale cărui margini (anterioară şi posterioară) sunt prevăzute cu dinţi (denticuli).

Palpii (pedipalpii), a doua pereche de apendice, sunt alcătuiţi din 6 articole: coxa, trohanter, femur, patela, tibie şi tars (lipseşte metatarsul). Marginea internă a coxei palpului este dilatată, constituind lama maxilară (maxilla). Maxilele împreună cu piesa labială sudata de stern şi labrum formează aparatul bucal al păianjeniloi. La femele, palpii nu prezintă diferenţieri particulare, în timp ce la masculi sunt profund modificaţi, devenind organe copulatoare. Cunoaşterea morfologiei organului copulator oferă caracterul taxonomic diferenţial cel mai important la exemplarii masculi.

Picioarele, apendicele ambulatoare, în număr de 4 perechi, sunt formate din 7 articole: coxa, trohanter, femur, patela, tibie, metatars şi tars. Partea distală a tarsului poate fi prevăzută cu 2 sau 3 gheare.

Opistosoma (la speciile din România) nu este segmentată. Pe partea sa ventrală şi anterioară se găseşte orificiul genital (atât la masculi cât şi la femele). La femele, cu excepţia unor familii, găsim şi o structura chitinizată (epigena), care acoperă spermatecile. Epigena şi vulva - partea intenă chitinizată a organului genital feminin - au forme şi ornamente specifice, care diferă de la o specie la alta şi sunt cele mai importante şi sigure chei de determinare a speciilor la exemplarele feminine. Tot pe partea ventrală a abdomenului se află orificiile organelor respiratorii (stigmele), care pot fi plămâni (filotrahee) şi trahee. La extremitatea abdomenului se găsesc 3 (sau foarte rar 2) perechi de filiere, care totdeauna se situează înaintea orificiului anal. Reprezentanţii unor familii de aranee ( Eresidae, Amaurobidae, Dictynidae etc.) în faţa primei perechi de filiere au o adâncitură transversală, uneori împârţită în două, care se numeşte cribel. Aceste specii ( Cribellatae) au o farmaţiune specifică pe metatarsul ultimei perechi de picioare, denumită calamistru, care este alcătuită dintr-un şir sau două de peri speciali, care la femele este de obicei mai dezvoltată decât la masculi.

Organizaţia internă a araneelor prezintă de asemenea câteva particularităţi mai importante.

Aparatului lor digestiv s-a adaptat la consumarea alimentelor lichide. Digestia începe în afara corpului, în atriul prebucal, unde prada este stropită cu secreţia unor glande digestive şi malaxată cu ajutorul chelicerelor. De aici în orificiul bucal ajung numai alimentele lichefiate şi predigerate, datorită acţiunii sucurilor digestive, şi filtrate apoi printre perii lamelor maxilare. Din stomacul sugatăr (guşa) alimentele sunt pompate mai departe în diverticulele hepatice din prosoma şi opistosoma unde se termină digestia extracelular şi apoi intracelular.

Aparatul respirator este reprezentat de 2 plămâni, care se deschid prin 2 stigme, de o parte şi de alta a orificiului genital şi de trahei, cu stigma situată în general înaintea filierelor. La unele specii lipsesc traheile şi au 4 plămâni.

Aparatul circular este bine dezvoltat, cu inima situată în partea dorsală a opistosomei, uneori fiind vizibilă, datorită transparenţei tegumentului (dunga cardiacă).

Aparatul excretor este reprezentat prin glande coxale, tuburile lui Malphigi, nefrocite şi alte căi dintre care interesant de menţionat sunt celulele cu guanină. Ele sunt situate la suprafaţa unor diverticule intestinale, sub tegumentul de pe partea dorsală opistosomei. Celulele încărcate cu cristale de guanină sunt albe şi vizibile prin tegumentul subţire, contribuind astfel la desenele din partea dorsală a opistosomei (ex. crucea păianjenului cu cruce ( Araneus diadematus )).

Specifice pentru aranee sunt glandele sericigene. Pânză de păianjen, produsul acestor glande, poate fi folosită la prinderea prăzii (alcătuită de cele mai multe ori din artropode), deplasare (balonare), înmagazinarea oxigenului, învelirea locuinţei, protejarea coconului etc.

Toţi păianjenii, cu excepţia speciilor din familia Uloboridae, au glande veninoase, care produc material veninos. Ele se situează în piesa bazală a chelicerelor şi în partea anterioară a prosomei. Glandele se deschid prin intermediul unui canal, care străbate chelicerele, într-un mic orificiu, aproape de vârful ghearei. Foarte puţine specii din ţară pot fi periculoase pentru om, dar şi ele produc în general numai dureri momentane. La majoritatea speciilor chelicera nu este destul de puternică şi lungă, pentru a putea străpunge pielea omului, ori calitatea sau cantitatea veninului nu este suficientă pentru a prezenta un pericol pentru om.

Cele mai importante organe de simţ a araneelor sunt ochii, organele liriforme (chemoreceptoare) şi perii sensitivi (trihobotrii), responsabili pentru sensibilitatea tactilă, de obicei mai lungi decât perii obişnuiţi, au culoarea galbenă şi o poziţie erectă.

Sistemul nervos este centralizat. Toţi ganglionii caternari formează o singură masă subesofagiană. De la această masă pleacă neuroni la toate organele corpului, în afară de ochi, care au legătură directă cu protocerebronul.

În prezent în întreaga lume se cunosc în jur de 34000 specii, clasificate în aproximativ 100 de familii. În România trăiesc peste 900 de specii, care fac parte din 34 de familii.

Determinarea păianjenilor este destul de dificilă. Culorile şi desenele pot fi foarte variate la unele specii, sau foarte asemănătoare la specii diferite, iar alcoolul de 70 o , în care sunt conservate de obicei araneele, decolorează după un anumită perioadă de timp animalele. Structura organelor genitale oferă cele mai sigure chei de determinare, însă studierea lor necesită de foarte multe ori executarea unor preparate genitale şi determinarea separată a masculilor şi a femelelor.

În determinatorul care urmează am selectat acele specii mai comune sau mai interesante, care pot fii recunoscute mai uşor după formă, desenele caracteristice a animalului viu sau proaspăt colectat, poziţia şi mărimea ochilor, lungimea picioarelor şi alte caractere morfologice externe evidente.